ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT

Legea salarizarii bugetarilor in 2017 propune un salariu minim la stat de 1.750 lei, mai mare decat cel din privat si trei praguri de cresteri salariale

de Colorful.hr | February 27, 2017

Salarizarea bugetarilor s-ar putea modifica radical odata cu aparitia noii legi a salarizarii unitare, lege care, potrivit Guvernului, ar putea fi adoptata la 1 iulie 2017.

Noutatea absoluta pe care legea salarizarii unitare o va aduce este decuplarea salariului minim din sistemul de stat de cel din mediul privat. Cu alte cuvinte, vor exista doua salarii minime, iar autoritatile promit ca cel din sistemul bugetar va fi mai mare. Cel putin asa reiese dintr-un draft de proiect de lege, care se discuta in cadrul Ministerului Muncii si care a fost prezentat de Profit.ro.

De altfel, si ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, declara recent agentiei Mediafax ca noua lege va aduce schimbari semnificative in ceea ce priveste indemnizatiile, salariile si sporurile de care vor beneficia persoanele angajate la stat astfel incat sa fie evitata situatia actuala in care, in unele cazuri, directorii sau secretarii din primarii sunt mai bine platiti decat primarul, de exemplu.

Potrivit ministrului, noua lege va stabili mai multe praguri de salarizare in primarii, in functie de numarul de locuitori, cele mai mari salarii urmand sa le obtina angajatii primariilor din orasele cu peste 200.000 de locuitori. Mai departe, salariul primarului general va ajunge la cel al unui ministru.

Salariul minim la stat va fi mai mare fata de cel din privat

In ceea ce priveste nivelul minim de la care incepe salarizarea bugetarilor, ministrul Muncii a declarat ca acesta va fi 1.750 de lei brut si ca vor exista mai multe trepte in functie de care vor fi majorate salariile bugetarilor, odata cu adoptarea noii legi.

Astfel, bugetarii ale caror salarii se incadreaza intre 1.750 de lei si 4.000 de lei (categorie in care, potrivit ministrului, intra aproximativ 60% dintre angajatii la stat) vor primi majorarile cele mai semnificative, lefurile celor mai multi dintre ei urmand sa depaseasca salariul mediu. A doua treapta propusa de Guvern este cea a salariilor cuprinse intre 4.000 si 7.000 de lei, unde cresterile nu vor fi la fel se mari ca in cazul celor in prima categorie. Salariile care depasesc 7.000 de lei vor fi “aproape inghetate” pana in 2020, a mai spus Olguta Vasilescu. Ea a adaugat insa ca si aici vor fi totusi cresteri de circa 3%.

In consecinta, potrivit noului proiect al legii salarizarii unitare, salariul minim de la stat urmeaza sa fie decuplat de salariul minim garantat in mediul privat. In prezent, salariul minim este de 1.450 de lei (atat la stat, cat si in privat) si, potrivit programului de guvernare al PSD, acesta urmeaza sa creasca la 1.550 de lei, de la 1 ianuarie 2018.

Diferentierea angajatilor, prin salariul minim pe economie, in functie de angajatorul pentru care lucreaza – institutii ale statului sau companii private -, si, mai ales, intentia de a-i plati pe primii cu un salariu mai mare fata ce cei din a doua categorie au atras reactia sindicatelor, care considera aceasta masura “profund discriminatorie”.

Indemnizatiile alesilor vor fi legate de salariul mediu

Proiectul aflat in lucru la Ministerul Muncii mai prevede si inlocuirea notiunii de salariu de baza cu cea de indemnizatie pentru functiile alese, iar nivelul acestei indemnizatii va fi legat de salariul mediu. Cea mai mare indemnizatie va fi cea a presedintelui tarii, respectiv salariul mediu inmultit cu un coeficient 6, cel mai mare coeficient prevazut de lege. La polul opus, cele mai mici indemnizatii le vor primi viceprimarii din localitatile cu un numar mai mic de 1.500 de locuitori, respectiv salariul mediu inmultit cu un coeficient 1,1.

In ceea ce priveste sporurile, fiecare ordonator de credite va avea libertatea sa stabileasca nivelul si categoriile de salariati care vor beneficia de ele, in limita a 30% din fondul de salarii. De asemenea, fondul de premiere va reprezenta 5% din fondul de salarii.

Potrivit ministrului Muncii, legea va fi trimisa Parlamentului in perioada urmatoare, iar termenul de adoptare va fi 1 iulie. Noua lege a salarizarii unitare ar urma sa intre in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2018.

Legea salarizarii unitare a bugetarilor, un proiect in lucru de peste 7 ani

Legea salarizarii bugetarilor este un subiect aflat pe agenda publica de mai bine de sapte ani, timp in care fiecare guvern ajuns la Palatul Victoria a venit cu diverse propuneri de unificare a grilelor de salarizare a bugetarilor.

Celebrele taieri cu 25% ale tuturor salariilor de la stat, din vara anului 2010, precum si majorarea lor etapizata si pe domenii de activitate din anii urmatori au facut insa imposibila aplicarea mult discutatei legi a salarizarii unitare pentru angajatii statului. In consecinta, desi exista o lege in vigoare (284/2010), salarizarea bugetarilor s-a facut, in fiecare an, dupa legi speciale, care acordau majorari pentru diferite categorii de bugetari, cresterile consistente fiind considerate o reparatie morala pentru taierile din 2010.

Atat Guvenul tehnocrat al lui Dacian Ciolos, cat si cel condus de Victor Ponta inaintea lui, au lucrat la diferite forme ale legii salarizarii unitare, fiecare venind cu o noua viziune si o noua ierarhizare a functiilor si a salariilor din sistemul public, dar niciuna nu a ajuns in faza finala de a fi adoptata de Parlament si pusa in aplicare.

In legatura cu proiectul Guvernului Grindeanu, atat partidele din opozitie, cat si Comisia Europeana atrag atentia ca acesta propune majorari salariale in sectorul de stat care combinate cu reducerile de taxe promise de PSD vor duce la o destabilizare periculoasa a bugetului. De altfel, potrivit celei mai recente prognoze a Comisiei Europene, Romania va inregistra un deficit bugetar de 3,6% din PIB in 2017.

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 5

Colorful.hr

colorful.hr este un blog de resurse umane care prezinta cele mai noi informatii din domeniul HR si care documenteaza provocarile si tendintele din industrie. Continutul de pe colorful.hr este actualizat saptamanal si abordeaza subiecte de interes pentru profesionistii HR, manageri si CEO, dar si pentru angajati sau cei pasionati de domeniul resurselor umane.
Daca vrei sa fii la curent cu noutatile din domeniul resurselor umane sau daca vrei sa primesti invitatii la webinariile de HR si de legislatie pe care le organizam, aboneaza-te la newsletterul colorful.hr

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]