ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT

Contractul de internship: care sunt drepturile si obligatiile partilor, conform noilor prevederi ale Legii nr. 176/2018

de Dragomirescu Victor | February 6, 2019

Noua lege a internshipului, adoptata de Guvern in anul 2018, a clarificat statutul aceastei forme de activitate profesionala. Iti prezentam care sunt procedurile aferente unei colaborari bune intre companie si intern, dar si cum se completeaza certificatul de internship.

  • Informatii generale si cadru legislativ
  • Cine este beneficiar si cine incheie un contract de internship
  • Durata contractului, drepturile si obligatiile partilor
  • Suspendarea sau incetarea contractului
  • Proceduri la finalul contractului
  • Model de certificat de internship
  • Ce cuprinde certificatul de internship

Pentru cei mai multi dintre tineri, prima forma de activitate profesionala este reprezentata de internship. Cunoscut in mod traditional drept stagiu de practica, acest tip de colaborare se adreseaza persoanelor cu varsta de minimum 16 ani sau chiar celor cu varsta de 15 ani, cu incuviintatea parintilor sau a reprezentatilor legali.

Dupa multi ani in care statutul acestui tip de colaborare a fost unul incert, contractul de internship, incheiat intre organizatia-gazda si intern, a fost in sfarsit reglementat. Prin intermediul Legii nr. 176/2018 privind internshipul, intrata in vigoare la data de 18 august 2018, au fost stabilite valoarea indemnizatiei si perioada maxima aferente unui program de internship.

Informatii generale si cadru legislativ

Potrivit Legii nr. 176/2018, programul de internship este definit drept „activitatea specifica desfasurata de intern pe o perioada limitata in cadrul unei organizatii-gazda, care are ca scop aprofundarea cunostintelor teoretice, imbunatatirea aptitudinilor practice si/sau dobandirea de noi abilitati sau competente”.

Legea a introdus, printre tipurile de raporturi de munca, si contractul de internship, care-i da unei persoane fizice ocazia sa se pregateasca profesional sau sa lucreze in cadrul unei companii private sau chiar a unei institutii publice. Astfel, tinerii au acum sansa de a dobandi cunostinte teoretice si competente practice intr-un cadru reglementat, avand mai nou si certitudinea unei plati acordate in schimbul activitatii lor.

Cine este beneficiar si cine incheie un contract de internship

Conform legii, beneficiari ai contractului de internship sunt tinerii cu varsta de minimum 16 ani. Totusi, chiar si cei care au implinit 15 ani pot sa indeplineasca stagii de internship, insa numai cu conditia de a avea incuviintarea parintilor sau a reprezentantilor legali, dupa caz.

Contractul de internship se incheie in mod obligatoriu in forma scrisa si este redactat in limba romana, cel mai tarziu in ziua anterioara inceperii programului. Actul este incheiat intre intern si organizatia-gazda, pe o perioada determinata. Obligatia asupra incheierii contractului de internship in forma scrisa revine organizatiei-gazda. Ulterior, contractul se inregistreaza in registrul online de evidenta a contractelor de internship, pus la dispozitie de ANOFM pe site-ul propriu.

Durata contractului, drepturile si obligatiile partilor

Potrivit legii, un contract de internship nu poate avea o durata mai lunga de sase luni si nu poate fi prelungit ulterior. Cele sase luni trebuie sa fie consecutive, iar perioada maxima a orelor petrecute de intern in companie sau in institutia care i-a oferit stagiul este de 720 de ore. Internul are dreptul la o indemnizatie pentru internship, acordata de organizatia-gazda, al carei cuantum este stipulat în contractul de internship.

Indemnizatia lunara este echivalenta cu cel putin 50% din salariul de baza minim brut pe tara si se acorda proportional cu numarul de ore de activitate desfasurata. Avand in vedere majorarea, de la 1 ianuarie 2019, prin Hotarare de Guvern, a salariului minim brut pana la valoarea de 2.080 de lei, minimumul indemnizatiei pentru internship este de 1.040 de lei brut.

Exista si posibilitatea ca acelasi intern sa efectueze mai multe stagii de intership in cadrul aceleiasi organizatii-gazda, insa doar daca acestea sunt de natura diferita, iar durata lor cumulata nu depaseste sase luni. In cazul in care angajatorul este interesat de prelungirea colaborarii cu internul, acesta este obligat sa-i intocmeasca un contract de munca.

Incheierea acestuia in termen de 60 de zile de la momentul expirarii contractului initial de internship da dreptul companiei sau organizatiei sa solicite din partea statului o prima de aproximativ 1.000 de euro pentru internul angajat.

Anterior inceperii activitatii, organizatia-gazda are obligatia de a inregistra un contract de internship in registrul electronic de evidenta a contractelor de internship, infiintat de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca in a carei raza teritoriala aceasta isi desfasoara activitatea.

Drepturile internului:

  • primirea indemnizatiei pentru internship de la organizatia-gazda in cuantumul stipulat in contractul de internship;
  • acordarea de asistenta si de coordonare din partea indrumatorului desemnat de organizatia-gazda;
  • stabilirea de activitati al caror nivel de complexitate pot evolua treptat pe parcursul programului de internship;
  • asigurarea resurselor materiale necesare pregatirii profesionale si perfectionarii cunostintelor practice;
  • accesul la informatii care sa permita consolidarea cunostintelor si dezvoltarea abilitatilor;
  • asigurarea timpului necesar pregatirii in scopul dobandirii/consolidarii de abilitati practice si/sau competente;
  • participarea la formele de pregatire desfasurate de organizatia-gazda, dupa caz;
  • realizarea unei evaluari obiective de catre organizatia-gazda;
  • primirea referatului de evaluare si a certificatului de internship;
  • contestarea referatului de evaluare in cazul unor nemultumiri cauzate de rezultatul evaluarii;
  • alte drepturi care decurg din lege sau din contractul de internship.

Obligatiile internului:

  • respectarea sarcinilor date de indrumator in cadrul activitatilor intreprinse, in conformitate cu prevederile contractului de internship si cu fisa de internship;
  • consultarea indrumatorului pentru realizarea sarcinilor repartizate pe parcursul derularii programului de internship;
  • respectarea normelor de confidentialitate in desfasurarea activitatii sale;
  • respectarea prevederilor regulamentelor interne;
  • respectarea normelor de securitate si sanatate in munca, precum si a normelor pentru situatii de urgenta;
  • alte obligatii care decurg din contractul de intenship si, respectiv, din fisa de internship, incheiate intre parti.

Drepturile organizatiei-gazda:

  • organizarea procesului de selectie a persoanelor ce vor lua parte la internship cu respectarea principiului egalitatii de tratament;
  • monitorizarea si evaluarea activitatii si a cunostintelor asimilate de intern pe perioada si la sfarsitul programului de internship, prin intermediul indrumatorilor, in conditiile prezentei legi;
  • stabilirea, prin fisa de internship, a atributiilor internului in domeniul in care se realizeaza programul de internship;
  • valorificarea cunostintelor teoretice si practice ale internului in perioada programului de internship;
  • exercitarea controlului asupra modului de desfasurare si de indeplinire a activitatilor repartizate internului.

Obligatiile organizatiei-gazda:

  • inmanarea catre intern, anterior inceperii activitatii, a unui exemplar din contractul de internship;
  • efectuarea platii catre intern a indemnizatiei pentru internship, conform contractului de internship;
  • desemnarea unui indrumator care sa ghideze internul in vederea pregatirii profesionale, a aprofundarii cunostintelor teoretice si imbunatatirii abilitatilor practice in domeniul in care se realizeaza programul de internship;
  • asigurarea unei dotari necesare valorificarii cunostintelor teoretice ale internului si dezvoltarii cunostintelor practice;
  • supravegherea activitatii internului pe perioada desfasurarii programului de internship;
  • eliberarea catre intern, la sfarsitul programului de internship, a certificatului de internship;
  • folosirea internului strict pentru activitatile prevazute in contractul de internship si in fisa de internship;
  • respectarea programului de activitate al internului;
  • informarea cu privirea la evaluarea de risc din unitate si la consecintele riscurilor existente;
  • mentinerea evidentei orelor de activitate prestate de fiecare intern si punerea la dispozitia organelor de control a acesteia ori de cate ori se solicita acest lucru;
  • asigurarea pe parcursul desfasurarii programului de internship a conditiilor de securitate si sanatate in munca prevazute in Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile ulterioare;
  • punerea la dispozitia organelor de control a contractului de internship, fisei de internship, precum si a documentelor de evidenta a activitatii prestate de intern, inclusiv dovada acordarii indemnizatiei pentru internship.

Suspendarea sau incetarea contractului

In eventualitatea in care internul se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, contractul de internship se suspenda. Durata in care actul este suspendat nu este luata in considerare la calcularea stagiului total de internship.

Perioada de internship poate inceta inainte de termenul stabilit initial prin contract, prin acordul ambelor parti sau prin forta unor imprejurari exceptionale – de exemplu, prin reziliere, daca una dintre parti nu respecta termenii necesari desfasurarii contractului sau daca durata cumulata a suspendarilor contractului de internship este mai mare decat o treime din perioada acestuia.

Alta situatie care poate atrage dupa sine incheierea contractului de internship inainte de termen este probabilitatea ca organizatia-gazda sa isi incheie activitatea in mod prematur. Denuntarea unilaterala in situatii justificate de lege necesita o notificare prealabila de 15 zile.

Proceduri la finalul contractului

Finalul perioadei de internship este urmat in mod obligatoriu de evaluarea internului, efectuata de indrumator. In raportul intocmit de acesta vor figura aptitudinile dobandite de intern, mentiuni cu privire la comportamentul lui, nivelul competentelor si cunostintelor teoretice, precum si obiectivele de performanta atinse sau alte concluzii cu privire la activitatea internului.

Pe baza acestui raport, organizatia-gazda va elibera internului un certificat de internship, in termen de cinci zile. Certificatul va mentiona explicit perioada de internship, activitatile desfasurate pe perioada celor sase luni petrecute in organizatie si calificativul obtinut de intern in schimbul eforturilor sale.

Model de certificat de internship

Certificatul de internship este documentul intocmit de organizatia-gazda in momentul in care programul de internship ajunge la final. Acest act atesta perioada in care internul si-a desfasurat activitatea pe baza contractului de internship, activitatile desfasurate sau calificativul obtinut ca urmare a evaluarii.


Model:

Nr. ……., eliberat de …….

CERTIFICAT DE INTERNSHIP

Domnul/doamna ……. domiciliat in localitatea ……., str. ……., nr ……., judetul/sect. ……., posesor/posesoare al/a buletinului/cartii de identitate/pasaportului scris ……., nr. ……., eliberat/eliberata de ……. la data de ……., CNP ……., a desfasurat programul de internship, in calitate de intern, in cadrul organizatiei-gazda, persoana juridica ……., cu sediul in ……., inregistrata la Registrul Comertului ……., sub nr. ……. cod fiscal ……. telefon ……. reprezentata legal prin domnul/doamna ……. .

Domnul/doamna ……. a participat la programul de internship, desfasurat in perioada ……. in baza contractului de internship nr. ……., incheiat in data de ……. . Activitatea specifica desfasurata de intern a avut ca obiect dobandirea de abilitati/competente in domeniul ……., cu un program de lucru repartizat in ……. (ore/zi), respectiv ……. (ore/saptamana).

CALIFICATIVUL OBTINUT: …….

Prezentul certificat se elibereaza in conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2018 privind internshipul. Internul si organizatia-gazda emitenta sunt responsabili pentru veridicitatea datelor cuprinse in acest certificat.

denumire organizatie-gazda/semnatura reprezentantului legal

…….

Ce cuprinde certificatul de internship

Odata ce a finalizat perioada de internship, pentru mai multa siguranta, internul trebuie sa verifice daca certificatul de internship contine urmatoarele elemente:

  • datele de identificare ale organizatiei-gazda care emite certificatul;
  • numarul de inregistrare si data emiterii certificatului;
  • numarul de inregistrare si data incheierii contractului de internship;
  • numele, prenumele si datele de identificare ale internului;
  • perioada programului de internship;
  • numele si prenumele reprezentantului legal al organizatiei- gazda;
  • mentiunea „Internul si organizatia emitenta sunt responsabili pentru veridicitatea datelor cuprinse in acest certificat”;
  • programul/programele de internship in cadrul caruia/carora si-a desfasurat activitatea internul.

Indiferent daca internii isi continua activitatea in organizatia-gazda ca angajati sau daca au parte de noi oportunitati, indeplinirea cat mai exacta a normelor in domeniu scuteste potentialul angajator de eventuale sanctiuni.

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 2.64
Colorful.hr
Software in Cloud pentru un HR inteligent, ce te ajuta sa trimiti automat comunicarile catre Revisal.

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]